Scriu acest articol deoarece ieri am susținut examenul de licență iar acum pot spune în sfârșit că s-a terminat facultatea. Nu voi vorbi despre cum a fost, ci despre care ar fi următorul pas: masterul.
De ce merge lumea la master?

V-am lăsat câteva secunde să răspundeți, și sunt sigură că peste 90% dintre voi v-ați gândit la un raspuns de genul: “Păi na, e bine să ai și o diplomă de master, cine știe când îți trebuie” sau “Așa e mersul lucrurilor, așa se face”.

8% probabil au răspuns: “Îmi trebuie pentru job / vreau să devin profesor/cercetător”, iar restul de 2%: “Sunt pasionat și vreau să învăț mai multe.”

Acum citiți din nou toate răspunsurile și spuneți-mi ce părere aveți, deoarece pe mine mă șochează faptul că variantele pentru 2% și 90% sunt astfel, și nu INVERS.

Acum vă voi spune, după părerea mea, care sunt motivele pentru care o persoană ar trebui să facă master:

• Dacă ești super pasionat de ceea ce faci și vrei să înveți mai multe și să obții și o diplomă care să ateste abilitățile tale
  SAU
• Dacă ai mare nevoie de bani iar jobul pe care ți-l dorești necesită o diplomă de master
  SAU
• Dacă pur și simplu nu ai un lucru mai bun de făcut cu viața ta, și îți dorești încă doi ani în care cineva să îți spună ce să faci, în loc să îți iei viața în propriile mâini și să faci ceea ce îți dorești TU.

Acum, punctele slabe din teoriile de mai sus sunt următoarele:

• Câți dintre voi pot afirma că NU s-ar descurca să învețe ceea ce își doresc, de pe Internet, fără o facultate? – eu aș zice că puțini, dar vă rog să mă contraziceți dacă greșesc
• Dacă ești BUN în ceea ce faci, diploma de master / licență are ZERO valoare. De ce ar alege o companie pe cineva cu 2 diplome, dar care are minimul de cunostințe în domeniu, în detrimentul unei persoane fără facultate, dar care știe să facă orice i s-ar cere, are numeroase proiecte personale la activ și este sincer pasionat de ceea ce face?
• Cel de-al treilea caz implică o discuție mai elaborată:

Recent am început să mă gândesc la felul în care noi, oamenii, facem majoritatea lucrurilor pentru că “așa se face”.

Mergem întâi la școală, apoi la liceu, 4 ani de facultate, 2 de master (pentru că degeaba ai diplomă de licență dacă nu ai și master, nu? Degeaba ai terminat 4 ani dacă nu ai terminat 6) după care fuga la job. Când să mai ai timp să îți urmezi visul, sau să îl descoperi, în cazul în care nu ai făcut-o încă? DE CE să mai ai timp să îți urmezi/descoperi visul? Corporațiile au nevoie de muncitori. Lumea are nevoie de oi docile care să facă ce li se cere, nu CE VOR. De ce să muncească Ionel pentru el când poate să muncească pentru Microsoft sau Google sau sau.

De ce să gândim pentru noi când pot să ne spună alții ce să facem? Noi trebuie doar să facem lucruri pentru că “așa se face, acesta este mersul lucrurilor, asta e viața și nu ai cum s-o schimbi”.

NU.

Oamenii nu au curaj, sau le este lene, să își ia viața în propriile mâini și să ia decizii pentru ei înșiși, în loc să aștepte să le dea altcineva comenzi. De ce? Deoarece este ușor să pui responsabilitatea vieții tale pe umerii altei persoane. Dacă ești nefericit, nu e vina ta, ci a societății în care trăim!
Dacă viața ta merge prost, nu e vina ta, ci a șefului!
Dar s-a gândit cineva vreodată că un job înseamnă de fapt “dă-mi bani și ceva de făcut – orice, nu contează dacă îmi place sau nu – și sunt al tău.”…?

Vă dați seama câți posibili mari pictori sau cântăreți sau arhitecți sau bucătari sau scriitori se pierd, doar pentru că societatea ne împinge pe toți în aceeași direcție – școală, facultate, job, pensie – în loc să aibă fiecare libertatea să facă un lucru care îl pasionează? Și când spun libertate, mă refer la libertatea psihologică, proprie, din sufletul fiecărei persoane. Deoarece cu toții avem libertate fizică. Nu ne ține nimeni legați de scaunele facultății sau ale corporației, ci noi înșine ne ținem legați în lanțuri grele de “Dar ce o să zică mama? Ce o să zică bunica? Ce vor crede prietenii mei dacă renunț la facultate și încep să pictez?”

Mă gândeam și în cazul meu, și probabil al multora, la felul în care tocmai am terminat facultatea (de nici 24 de ore), cu toții ne bucurăm că în sfârșit am terminat și acum avem libertatea deplină pe care temele și proiectele și examenele ne-o limitau. Și cu toate acestea ne grăbim să ne angajăm în încă doi ani făcând aceleași lucruri de care abia am așteptat să scăpăm, pentru a ne asigura următorii 40 de ani într-un loc de care cu toții vom aștepta cu nerăbdare să scăpăm și să ieșim la pensie. Și abiaa acum că ai ieșit la pensie vei avea și tu timp să faci ceea ce îți dorești, că na, toată viața n-ai avut când, ai avut școală și facultate și master și job.

Să mai zic altceva?????????

Sper că acest articol v-a prezentat o perspectivă pe care nu ați luat-o în considerare până acum. Și sper să vă dea curajul să luați o decizie corectă pentru pacea voastră sufletească. Eu așa am făcut. 🙂

Știu că probabil unii dintre voi ați găsit probleme în acest articol, cum ar fi “da dar familia mă obligă să fac master și să lucrez” sau “nu pot să fac ceea ce îmi place deoarece trebuie să merg la job”, așa că vă invit pe fiecare în parte la o discuție să combatem împreună toate obstacolele care stau în calea visurilor voastre. Știți unde mă găsiți. 🙂

Alexandra